Noapte din Andersen
Ascultă. E luntrea vikingilor!
Cadenţa lopeţilor ce clar se aude!
Şi al goelanzilor ţipăt fantastic
ne smulge din vis.
Acum sunt la poartă. Ei vin
din fiordul de gheaţă, din lună;
au navigat multe nopţi pân’ s-ajungă la noi,
albiţi de-nspumarea meteoricei mări.
Eşti culcată pe braţele mele,
pierdută în clarul letheic de lună;
poate că vikingii, văzându-te moartă,
s-or îndura, ocolindu-ne casa.
Şi eu, de restrişte, faţa-mi acopăr;
să nu văd, să n-aud.
Cumplite-s aceste misterii: aicea, tu, moartă,
şi-afară-n tenebre, vikingii pândindu-ne casa.
Lucitoare
De lupi vorbeam
şi erau la uşă
acei zmei,
Bălaşul, Zamfirul, Berlantul,
lupii tustrei.
Gobi, Deşertul! Pustiu e în casă,
au mai zis ei
aşa numiţii
Bălaşul, Zamfirul, Berlantul,
crăişorii, lupii tustrei.
Dar cine e Dânsa
cu turbaţii, lucii ochi grei?
Noi, Bălaşul, Zamfirul, Berlantul,
ne vedem în ei
Dânsa e Decembre, e Vântul,
spusei.
sensappel 