De ce manelele ne asurzesc


De ce trag clopotele, Mitică?

La ora asta, nu există în ţara asta numită Rom(ânia), bulibaşă, interlop şmenar, pirandă ieşită seara la gard sau puradel la colţ de stradă, care să nu fi auzit de maniera în care familia „mondialului”, „l-a făcut” pe preşedintele ţării. Iar maniera este una ordinară, verificată, se pare, într-o sumedenie de cazuri de care habar nu avem. Reţeta e simplă: se ia în vizor un om politic potent, cu vizibilitate cât mai bună, cu relaţii cât mai sus-puse şi i se solicită năşia. Încep o serie de manevre de apropiere, urmărindu-se cu tenacitate momentul în care barosanul este mai dispus la o încumetrire. De regulă, în preajma campaniilor electorale, când eligibilul respectiv este mai sensibil la doleanţele maselor de potenţiali  votanţi. Flatat de importanţa ce i se acordă de a boteza un copil, (suntem şi noi creştini, ce dracu!), din slăbiciune şi demagogie, omul acceptă. În următoarea secvenţă îi vezi pe proaspeţii cumetri cum foiesc plini de ifose în jurul cristelniţei, făcându-şi la cruci şi închinându-se la icoane. Încliftat la patru ace într-un costum negru, în care a intrat după ce, în prealabil, şi-a turnat vreo două kile de apă de colonie pe el, „finu’ mare”, în calitate de şef „pater familias”, îşi poartă plin de demnitate pântecele bine încins de curea.

Dacă în biserică sărută, plin de emfatic respect dreapta naşului, la bairamul care îi succede, „finul”, îşi revendică cu autoritate, ca pe un drept câştigat, pupatul pe gură. Îşi ia pupicul de pe buzele naşului ca şi cum ar urmări să sublinieze şi să sigileze, în faţa camerelor de filmat, legământul încheiat, care, în viziunea lui, nu se reduce la năşia spirituală, ci urmăreşte (a urmărit-o de la bun început) o cumetrie politică. Infractorul de drept comun cu maxilare lombrosiene, cu aere de şef de trib, trăgând chintalul la cântar, a dat lovitura şi se făleşte cu noua achiziţie. Încă un om politic a fost capturat de o grupare de interese private. Dar ambiţiile clanului bat mult mai sus; capii lui vor să dobândească impunitate în faţa legii.

Iată că, după mai bine de doisprezece ani, România nu a ieşit din paradigma „capitalismului de cumetrie”, reproşat de Iliescu premierului său.Viaţa politică în România, continuă să se desfăşoare ca o competiţie tribală, o luptă continuă între clanuri (atât politice cât şi de familie) pentru accesul la resurse. Ilie Sârbu este socrul lui Ponta şi mare „naş” al politicii dâmboviţene; Traian Băsescu este naşul primarului de Arad, Gheorghe Falcă. Miron Mitrea este naşul primarului care este de la sectorul 5 – şi am ridicat doar un colţ de pe aceste reţele subterane. Însă în peisajul public românesc nimic nu este ce pare a fi. Ceea ce apare drept confruntare la suprafaţă, se dezvoltă, în substratul cald şi putregăios de dedesubt, ca o încâlcitură de rizomi, într-o fraternitate transpartinică, universală, bazată pe interese comune. De aceea captura oamenilor politici se poate realiza printr-o schemă atât de simplă.

Iar de aici, se ajunge la captura statului.

Nu-mi ies din cap imaginile de la festivalul romilor de la Costeşti – Argeş, din septembrie 2009 – era la începutul campaniei electorale pentru alegeri prezidenţiale. Participarea lui Băsescu la acest festival, la invitaţia autoproclamatului rege Dorin Cioabă urmărea şi să facă uitată acea vorbă ruşinoasă („ţigancă împuţită”) surprinsă cu vreo doi ani în urmă, precum şi prezumţia de rasism, asociabilă acestei ieşiri. Aglomeraţie mare, sfârâit de grătare, fuste multicolore, manele date la maxim. Profitând de îngrămădeală, numitul Sandu Anghel urcă pe scenă, şi, cu emfaza caracteristică, îi dăruieşte Mariei Băsescu un colier din metal preţios. Nu-mi iese din cap cum se învârtea şi se răsucea ca un cocoş în jurul soţiei preşedintelui ca să-i poată aranja pandantivul la gât. Era primul pas de apropiere calculată faţă de cea mai influentă persoană din stat. Petrecându-i colierul de gâtul primei doamne a ţării, Bercea Mondialul îşi făcea socoteala că atârna, de fapt, un inel de fier în jurul gâtului primului om în stat şi totodată, o verigă din lanţurile cu care urmărea să înfăşoare justiţia. S-a întâmplat, însă, viceversa: a dat un colier de aur şi s-a trezit, în cele din urmă, cu cătuşe la mâini. Pentru un fleac, iniţial (la câte fărădelegi făcuse) – înjunghierea unui nepot.

A urmat acţiunea îndelungată şi susţinută a clanului de persuadare a naşului ca să „vorbească” cu persoane sus-puse din justiţie pentru a-i micşora pedeapsa sau chiar pentru a-l graţia pe capul familiei. I se dau mormane de bani, dacă ar fi să ne luăm după înregistrările făcute chiar de fiica şi ginerele lui Sandu Anghel, pe care Pavel Abraham, fost securist, fost şef al Poliţiei, actual avocat al unui clan de interlopi, „le pune la dispoziţia” justiţiei, după ce le prezentase la „antene”. Aici multe lucruri se complică şi devin neconcludente, căci nu reiese clar ce sumă a fost remisă lui M.B., cu ce titlu, şi dacă banii:

  • Au fost daţi la cererea lui M.B. sau nu;
  • Au fost daţi în vederea coruperii unor magistraţi sau pentru influenţarea preşedintelui statului (aşa cum susţin Antena 3 şi RTV), care să joace rol de intermediar;

  • Au fost daţi (şi în ce proporţie) ca împrumut pentru investiţii în afacerile lui M.B. sau a lui Marian Căpăţână.

E vorba de sute de mii sau chiar milioane de euro, dacă e să ne luăm după declaraţiile unor membri ai familiei.

De unde atâta bănet? „Suntem ţigani jmecheri”, aruncă Izaura, la mişto, ziariştilor care se interesează. Dar sursele se cam ştiu iar dovezile încep să curgă: trafic de minori, cerşetorie, proxenetism, furt de metale (de exemplu, transformatoarele revândute de firma lui Relu Fenechiu statului român erau de furat, provenind de la clanuri ţigăneşti, aluminiu de la sistemele de irigaţii, fier vechi), furt de maşini din Germania, firme fantomă, evaziune fiscală şi sursele de venituri ilicite este departe de a se fi încheiat.

…De ce se aud atât de tare manelele?

În anii ’90 pe la punctele de trecere a frontierei, pentru că se plictiseau, vameşii îi puneau pe ţigani să cânte „Noi suntem români”, „Bordeiaş” (Vă amintiţi? Hai bordei, hei-hei-hei, ce vremuri!), după care îi lăsau să se producă şi cu vreo două liber-alese. Invariabil, guristul, acompaniat de taraful improvizat, începea tânguirea languroasă, pe o voce nazală : „Ea e draga mea / Şi-o cheamă Izaura..!”

Cum să nu ne asurzească manelele? În caşcarabete, până la reglementările mai drastice din al doilea mandat al lui Dumitru Neculai (a făcut şi lucruri bune), te lua durerea de cap de acasă la servici. Abia dacă îndrăzneai să soliciţi respectuos şoferului să dea sonorul puţin mai încet. Riscai să constaţi că eşti singurul din maşină care îşi apără interioritatea mentală.

Între timp, repertoriul lor s-a diversificat considerabil. De pildă, refrenul de mare succes „Ce a făcut Băsescu? Corupţia este mai mare acum decât în 2004!”, reluat la nesfârşit de „amplificatoarele” A3 şi RTV. Degeaba încerci să arăţi că, în realitate, justiţia astăzi este incomparabil mai puternică decât acum zece ani; că magistraţii au învăţat să nu mai se mai uite înspre demnitarii de la parlament sau guvern înainte de a da un verdict; că nu se mai tem de nimeni şi cu atât mai puţin au a se teme de acum încolo, din moment ce nume grele ale politicii au fost trimise după gratii pentru faptele lor penale; şi că această independenţă i se datorează aproape exclusiv lui Traian Băsescu, cel puţin pentru perioada de început. Nu se aude!

Este o realizare epocală (şi nu mă feresc de cuvinte: de o independenţă reală a justiţiei mai putem vorbi în interbelic) faptul că un preşedinte care a plantat în sistem oameni-cheie nu-i mai poate controla nici chiar el. Judecătoarea Mona Pivniceru poate fi dată ca exemplu din direcţia opusă. A fost numită la Curtea Constituţională de Partidul Social Democrat, care a constatat, după aceea, cu stupoare, că ea judecă după cum îi dictează conştiinţa şi profesionalismul, nu după sugestii partinice.

Cea mai bună dovadă este chiar arestarea fratelui domniei sale. Că avea datoria morală, chiar obligaţia de a veghea asupra familiei şi rudelor lui, este altceva. Aici subscriu întru totul la opinia celor care susţin că Traian Băsescu se face vinovat de neglijenţă faţă de acţiuni iresponabile ale rudelor, care au pus, iată, în pericol demnitatea funcţiei prezidenţiale. Dacă te numeşti T.B., eşti preşedintele României şi te complaci în această companie, în situaţia în care frate-tău este controlat de un clan ţigănesc, să nu te mire că că te trezeşti într-o zi cu o şatră la Cotroceni.

Şi să se hotărască: ştia sau nu ştia de anturajul promiscuu al fratelui său? Iniţial, a declarat că, pus în temă de M.B. de belelele în care a intrat, l-a consiliat să sesizeze Parchetul din Constanţa, pentru ca într-o declaraţie ulterioară (din 24 Iunie), să spună că nu a ştiut nimic de şantajul la care a fost supus.

Pentru cei care îl consideră întruchiparea tuturor relelor din viaţa noastră politică, scenariul imaginat este următorul: Traian Băsescu a fost „laşat” de serviciile secrete, de aia justiţia nu mai răspunde la comenzile lui. Se apropie sfârşitul „domniei” şi serviciile s-au reorientat. Contradicţia este ridicolă; parcă spuneai, monşer, că Băsescu controlează tot ce mişcă-n ţara asta, justiţia şi mai ales serviciile. Dacă-i aşa, cum de a ieşit la iveală povestea cu frate-su? Însă argumentele urlate au mai mult impact decât logica elementară. Cine zbiară mai tare este ascultat.

Extrem de sugestivă este instrumentarea scandalului Mircea Băsescu – Bercea Mondialul în vederea şubrezirii credibilităţii unor instituţii-pilot în lupta anticorupţie, care în ultimii ani au devenit foarte incomode celor pentru care fărădelegea a devenit o a doua natură. Oprobriul public a fost orientat înspre ICCJ, SRI, DNA.

Şi atunci, de ce rămânem mofluzi când manelele ne asurzesc?

  • De ce trag clopotele, Mitică?

  • De funie, monşer! De funia la care clasa politică s-a lăcomit într-atâta până ce şi-a prins capul în laţ! Cu un parlament compromis, cu partide compromise, proces electoral compromis, miniştrii (şi şeful lor) compromişi, preşedinţia compromisă – democraţia românească este pe ducă. Şi prohodul ei se aude din boxele instalate de manelişti la palatul Cotroceni.

  • Ce spui monşer? Nu te aud!

Anunțuri

Despre Cristian Florea

Cristian Tiberiu Florea, n. 1959, Galaţi. Profesor de geografie şi istorie. Cărţi publicate: Clima oraşului Galaţi, Arionda, 2000 În nada maeştrilor. Încercări de mitanaliză, Vremea, 2005 Importanta geostrategica a atmosferei, sensappelle.wordpress.com, 2015.

  1. boogie2000

    Putin inainte de 90 si imediat dupa, mai multi mici intreprinzatori inchiriau saloane „pentru nunti si cumetrii”. Cam asa au devenit sediile partidelor si Palatul Cotroceni astazi – saloane uriase in care se savarsesc „cumetriile”, si asta, de obicei, in preajma alegerilor. Tragi-comic este ca satra cu care s-a trezit Basescu la Cotroceni este imaginea a la Kusturica a clasei politice romanesti. Satra Mondialului este insa si semnul pe care ar trebui sa il primim cu totii, cat mai „political correct”, ca tiganii nu au ce face cu drepturile (egale si universale), pentru ca ei vor de fapt sa li se protejeze comportamentele tribale si antisociale. Politicienii nu cred ca au inteles ca orice cardasie cu „mondialii” sau cu „camatarii” nu pot decat sa ii compromita definitiv.

  2. Doar ca regizorul sarb vedea partea pitoreasca a tziganiei… O fi fost o vreme cand tiganii din aceasta categorie erau pitoresti, cu satrele lor asezate pe la marginea oraselor (ti-aduci aminte de corturile de langa Greci, la care ne uitam de pe Ioanesu?) Multi din ei sunt si azi mari meseriasi in prelucrarea metalului. Tot respectul pentru ei. Azi s-a dus dracului tot pitorescul, cu Mica tiganiada, cu Ochi negri, ochi de tigan, fata verde si de-astea…
    Trist e ca oameni aflati in functii publice inalte folosesc in beneficiu personal retele interlorpe din tagma mondialilor si tin deschise „saloane” pentru cumetrii politico-financiare.

  3. boogie2000

    Ceea ce nu inteleg eu este de ce ai avea nevoie de elementele underground ale societatii, interlopii pentru a-ti finanta afacerile politice? De ce naiba Mircea Basescu a riscat atat de mult pentru o prietenie dubioasa? Acest lucru ne poate demonstra faptul ca suntem intr-un mare pericol, exact acela care scinda societatile la inceputul secolului XX: politicienii sa nu mai caute reprezentativitatea populara pentru actiunile lor, iar girul sa le fie dat de controlul exercitat asupra lumii interlope („gloata” cum o numea Arendt) – cine controleaza retelele mafiote devine puternic . Daca aceasta este realitatea, atunci nu prea mai putem spera nimic.

  4. Aici nu e vorba de gir, ci de bani. Sa nu fim naivi. Cat priveste coruptia – e o lupta continua, iar faptul ca astfel de scandaluri ajung la tribunal si ies in presa. ne face sa fim increzatori.

  5. Anonim

    … ar mai fi ceva de spus … ceva ce rezulta de fapt, concluziv, din eseul tau – anume faptul ca asemenea incuscriri sunt posibile pe fondul sufl(et)ului de tigan care emana in asemenea ocazii din faptura unor conationali, deloc putini, intre care si Basescu. Pentru ca nu ar fi ajuns aia sa se apropie de alde Basescu, indiferent de miza baneasca, daca alde Basescu ar fi manifestat o principiala respingere a unei asemenea apropieri. Din pacate, in cazul de fata, Basescu se pare ca a fost cam gainar.

  6. Ambiguitatea pe care o intretii neprecizand despre care persoana Basescu este vorba indica un parti-pris inacceptabil pentru o discutie serioasa.
    Cat despre textul meu, care nu este un eseu, ci comentariu la un eveniment de actualitate, este scris destul de prost, pentru ca l-am scris pe fuga si stupefiat de cele petrecute.

  7. Anonim

    nu e nici o ambiguitate: am zis „alde Basescu”. si nu tin sa particip la discutie, ma multumesc sa subliniez anumite aspecte.

  8. Deocamdata nu s-a dovedit in nici un fel implicarea lui Mircea Basescu in tentativa de a corupe justitia. pe mine ma preocupa, pe moment, responsabilitatea morala a lui M.B. si a lui T.B. Dar daca vii cu afirmatii de genul „X are suflet de tigan”, nu te pot lua in serios. Jignirile nu tin loc de argumente.
    Ca sa nu mai spun ca, folosind expresia asta, implicit acorzi o conotatie negativa „sufletului de tigan”, ceea ce arata prejudecati etnice sau rasiale. Pentru o serie de infractori din randul lor (de acord, nu putini), trebuie sa acoperim cu oprobriul nostru public toata etnia roma? Generalizarile sunt periculoase.

    Am cunoscut multi tigani de treaba. Nu pot uita, prin 1981, dupa o iesire in Fagaras, la intoarcere, prinzandu-ne noapte prin niste coclauri necunoscute, am fost gazduiti de o „satra” de tigani (nu era satra, era un loc unde angajatii de la un santier, de pe Valea Balei, isi injgehbasera un soi de baraci), care ne-au ospatat, ne/au uscat hainele, si apoi am stat la baut si la cantat cu ei. Iar noi eram numai doi (cu vecinul meu de bloc si coleg de liceu, Doru Ionita), iar ei, cateva zeci. Cand ne-a rapus oboseala, ne-a aratat un loc unde sa ne intindem cortul, iar a doua zi dimineata le-am multumit si ne-am despartit in cei mai buni termeni. Tin minte ca o femeie ce parea cea mai ascultata acolo, care ne-a dat alte haine sa avem ce pune pe noi pana ni le-a uscat pe ale noastre, ne-a si rugat: „mergeti si spuneti si la altii ca exista si tigani de treaba!”.
    Ce inseamna asta? Ca ei insisi stiu ca perceptia asupra lor este preponderent negativa. Imi inchipui ca a suporta asta, de catre cei care duc o viata cinstita, nu e usor. Si atunci, de ce sa turnam gaz peste foc?

  9. Anonim

    Chestia cu sufletul de tigan, evident in cel mai peiorativ sens cu putinta, in sensul penal, nu am dat-o ca o afirmatie a mea, ci am dedus-o din eseul tau (incercarea ta de a comenta evenimentele) – posibil sa fi inteles gresit. Desi am impresia ca tocmai asta ai criticat: faptul ca un TB se lasa „furat” de „generozitatea” unui rege Cioaba de pilda, iar pe urmele lui il vedem pe MB petrecand cu BM (ca si cum isi gasise alter ego-ul). Daca stii ca astia sunt penali, de ce te cobori in mijlocul lor? „Dacă te numeşti T.B., eşti preşedintele României şi te complaci în această companie, în situaţia în care frate-tău este controlat de un clan ţigănesc, să nu te mire că că te trezeşti într-o zi cu o şatră la Cotroceni.” Inteleg din intrebarea ta retorica „de ce ne asurzesc manelele” faptul ca, pe fondul unei lipse de atitudine fata de aspectul negativ al conationalilor tigani, au ajuns sa ne copleseasca „manelele”, adica un modus vivendi care nu e exclus sa culmineze cu instalarea unei satre la Cotroceni. Nici textul tau nu seamana cu vreo cisterna de apa turnata peste focul pe care-l evoca.

  10. Dar stai un pic, regele Cioaba nu era un penal! Ceea ce nu inseamna ca am aprobat promiscuitatile astea cu manifestarile de prost gust patronate de el. TB a facut-o din pur interes electoral, nu ca ar avea „suflet de tigan”, cum injurios (si fara noima, caci nu putem controla!), ai comentat tu. In principiu, ai dreptate, dar trebuie sa-ti alegi argumentele si sa nu te lasi orbit de pasiuni necontrolate.

  11. Anonim

    Am dreptate in principiu pentru ca astia sunt penali in principiu, mai ales cand se autointituleaza regi, sau imparati – asta e o evidenta internationala, care nu mai trebuie demonstrata. Iar cand spun asta, departe de a o spune animat de pasiuni necontrolate si furii xenofobe, o spun animat din pacate de un sentiment in care se amesteca neputinta, amuzamentul si chiar ceva mandrie nationala – disponibilitatea noastra de a ne amuza la filmele lui Kusturitza si de a rabda democratic tortura manelelor atunci cand nu le agreem de-a dreptul ne condamna la a fi identificati de multe ori ca tara a tiganilor. TB, artizanul justitiei si al reformelor, bravo! Dar tocmai pentru ca stia ca nu are timp sa se ocupe si de crima sociala, pe langa aia politica, ar fi trebuit sa fie mai sobru si sa se abtina de la „bai” electorale cu tigani, ar fi trebuit sa-l tina mai din scurt pe frate-sau, asa, ca un adevarat sef-samurai ce se pretinde – n-a facut asa ca nu era stilul lui. Sper la un viitor presedinte care sa faca ce a facut TB si mai mult decat atat : opera de civilizare a tiganilor! Ca sa putem petrece cu ei linistiti si din toata inima! De ce intelegi tu ca a avea suflet de tigan e ceva rau? Dimpotriva, e chiar poetic, numai ca devine periculos cand ocupi functii de conducere in stat. Insa, intr-adevar, n-as zice ca e cazul lui TB : pe el nu-l caracterizeaza poezia, ci oportunismul, pe fondul unui caracter politic grefat pe un caracter de marinar.

  12. Asa am zis si eu: T.B. trebuia sa fie mai sobru si a se abtina de la afisari de acest gen. Din pacate nu numai el e in stare sa isi calce principiile pentru a smulge procente electorale, ci intreaga noastra clasa politica.
    In alta ordine de idei, te intreb ce intelegi prin „caracter de marinar”? Nu de alta, dar am marinari (de apa sarata si dulce!) printre rudele mele, oameni corecti.
    Si, ca sa inchei cu inceputul comentariului tau, nu sunt de acord ca faptul de a te autointitula rege are caracter penal. Uite, eu afirm aici despre mine: sunt un rege al universului. Cine vrea sa depuna o plangere la procuratura, are o „proba incriminanta”. Si nume.

  13. Anonim

    Faptul de a te autointitula rege are caracter penal? Am sustinut eu asa ceva? Se poate intelege ca am sustinut asa ceva din ce am scris? Eu nu cred ca se poate intelege asa ceva – de fapt sunt sigur. Cum observam si alta data, faptul de a dialoga in scris are dezavantajul ca trebuie sa citesti cu atentie ce scrie fiecare – eu am citit cu atentie ce ai scris tu si … de fapt nu ma astept sa procedezi la fel, odata ce trebuie sa o faci mereu pe fuga! De ce atata graba? Chestia este ca de fapt nu am chef de polemici. Mai bine postai si tu comentariul tot ca anonim, pentru ca dorinta mea de a raspunde sa nu fi fost influentata de faptul ca stiam ca-i vorba de tine. Da, imi dau seama ca motivul pentru care ma angajez in aceste comentarii nu tine (decat prea putin, sau chiar deloc) de continutul comentariului, cat tine de faptul ca stiu cine l-a produs. Las-o anonim, sa conteze exclusiv numai ce scrii, sa te ghicesc prin amprenta stilistica, sa vedem atunci daca-mi mai vine sa intru in vorba.
    Ce inteleg prin caracter de marinar? M-am gandit la ce inseamna faptul de a fi marinar , la cum se reflecta in activitatea de presedinte profesia de marinar – este ceva peiorativ in asta?
    A te semna – nu vad in asta o necesitate, mai ales cand este evident.

  14. 1) Te-am citit cu atentie si nu ti-am raspuns pe fuga. De unde ai tras tu concluzia asta?
    2) Faci afirmatii pe care dupa ceea le negi cu o dezinvoltura simpatica. De 3 ori ai facut-o pana acum: ai acordat conotatii peiorative expresiilor „suflet de tigan” si „caracter de marinar”, apoi ai afirmat ca este penal cine se autointituleaza rege. Ai scris, mai exact, „astia sunt penali in principiu, mai ales cand se autointituleaza regi”.
    Ce sa mai spun?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: