Piața Maidan dinspre Sochi


Ce interes ar fi putut avea Putin să încurajeze, dacă nu chiar să provoace revoluția din Ucraina? Scenariul evenimentelor seamănă bine cu cel din România lui 89, când implicarea KGB a fost evidentă. Ucraina va intra curând în Uniunea Europeană, a profețit Iulia Timoșenko, în Piața Maidan, după eliberarea din închisoare – nu era aceeași miza pentru români, în 89, chiar dacă prea puțini o știau pe atunci? Cum lupți, dacă ești Rusia, împotriva unei UE în expansiune? Odată ce conflictul armat ieșea din discuție, iar susținerea unor state anacronice și dictatoriale din propria sferă de influență era o sarcină mult prea dificilă și mult prea costisitoare, de fapt imposibilă, singura strategie la îndemâna Rusiei a fost să accelereze procesul de dezintegrare al URSS și să le facă vânt fostelor state din zona de securitate în ograda UE. De cealaltă parte, deși UE știa și știe foarte bine că a îngloba prea repede alte state prezintă un risc ridicat de ”indigestie”, totuși nu poate abdica de la propaganda ei expansionist-civilizatorie, căci și-ar nega propria-i rațiune de a fi – este ca un uriaș care s-a așezat la masă pariind că va putea înghiți fără să crape tot ce i se va pune înainte. Iar marele bucătar a și început a căra la bucate! Rusia a mizat astfel, pe termen mediu, pe colapsul UE, sub presiunea unor sarcini care să-i depășească acesteia capacitatea – rezultatul ideal ar fi în acest caz fragmentarea UE în state suficient de slabe ca să se afle la discreția manipulatorie a Rusiei. E un scenariu plauzibil, căruia nu i-aș contrapune teoria conspiraționistă a noii ordini mondiale, și nici măcar teoria implicării USA/CIA:  USA depinde în prea multe privințe de contraponderea reprezentată de UE și astfel nu ar risca să se autocatapulteze în aer; poate doar de acum încolo să vină cu un plan Marshall, după cum se vehiculează, care să împiedice catastrofa dorită de Rusia, ceea ce se poate dovedi teribil de greu dacă ne gândim la mijloacele nenumărate prin care Rusia va continua să influențeze și să controleze evoluția acestui fost satelit cu statut incert în prezent.

În Piața Maidan, miile de ucrainieni emoționează: par mai bine organizați decât românii Pieței Universității. Și, spre deosebire de aceia, beneficiază de sprijinul Bisericii Ortodoxe autocefale ucrainiene, care, prin cei mai înalți reprezentanți ai săi, a transformat tribuna Maidanului într-un spațiu liturgic, iar manifestația în liturghie – în afara anunțurilor urgente, la microfon se rostesc numai rugăciuni și predici. Asta este emoționant, este și o lecție pentru BOR, dar dă de gândit: nu este Biserica Ortodoxă ruso-ucraineană panslavistă, și nu are de luptat cu ceea ce denunță propagandistic ca fiind anti-hristianismul UE? Cum se împacă atitudinea anti-occidentală a acestor Biserici cu sloganul integrativ al Maidanului? Nu prea se împacă, iar asta pune în discuție spiritul critic al protestatarilor. Totuși, printre fețele bisericești de la tribună, în momentul prezenței patriarhului, s-a zărit și o scufie catolică, absolut de înțeles dat fiind apropierea tradițională de Polonia: să fi îmbrățișat Biserica Ortodoxă a Ucrainei o atitudine ecumenică, poate chiar să fi renunțat la propaganda anti UE de dragul propriului popor după exemplul oferit de Miliție, care a înțeles în cele din urmă că unei mulțimi populare pe care nu o mai poți ciomăgi trebuie să i te alături? Și iată, numai ce aud un discurs adresat  musulmanilor ucrainieni de către un lider religios musulman! E limpede, nu este timpul disputelor, iar societatea civilă ucrainiană dă astfel dovadă de maturitate – dar numai Dumnezeu știe cum va gestiona UE (silită în cele din urmă, prin chiar statutul și rațiunea sa de a exista, să adopte o atitudine primitoare) problemele acestor noi candidați și aspiranți la libertate, mai ales că, iată, ei nu par făcuți pentru o constituție europeană din care denominațiunea ”creștin” a fost ștearsă … ! Va intra Rusia cu armata în Ucraina? Doar dacă va dori să impulsioneze elanul pro-european al Ucrainei. Va încuraja Rusia scindarea Ucrainei pe linia Nipru, incluzând Crimeea în sfera sa de influență? Evident ca da. Războiul civil bate la ușă? Nu războiul, ci numai cei interesați să-l declanșeze – populația pro-rusă sigur nu e atât de tâmpită încât să nu-și dorească o viață ceva mai bună decât până acum. Dar, peste toate aceste posibilități, ni se dezvăluie jocul periculos practicat de Putin (sau o situație potențial periculoasă pentru el, în cazul în care se vădește că nu a avut nici un amestec în revolta Maidanului), care riscă să aprindă revoluția chiar la el acasă, Rusia fiind de asemenea un stat oligarhic, nedemocratic, corupt, cu mari probleme economice. Să fi aprins el casa vecinului pentru a distrage atenția propriilor copii de la jocul cu chibriturile?

Stranie în aceste zile paralela între Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sochi (Soci) și revolta sângeroasă din Piața Maidan. Sunt întrebat de fiică-mea despre coloana din centrul Pieței Maidan: eterna legătură între Cer și Pământ, eterna mișcare către Centru, către Realitate și Adevăr, către idealul autodepășirii de sine, către îndumnezeire, practicată ca performanță la Sochi, unde sportivii se autodepășesc reînnoind statisticile, și ca jertfă de sine în Piața Maidan, unde tinerii devin eroi în cel mai sportiv și mai dramatic mod cu putință: prin moarte.

Anunțuri

Despre kodrins

Licenţiat în litere, master în filosofie, eseist, instructor de Go, campion al României la Go în calitate de jucător şi de antrenor, căsătorit, doi copii

  1. 1) Un articol care începe încă din prima frază cu o alegaţie care ia de bună tâmpenia că Rusia ar fi provocat Revoluţia din Ucraina, se situează de la bun început în zona „aeriană” a scenariilor nesusţinute de nimic.
    2) Ucraina 2014 NU este in situatia Romaniei 1989, iar cele două răsturnări de regim au prea putine elemente comune. Românii se săturaseră de 45 de ani de comunism şi de cultul personalităţii lui Ceauşescu, pe câand Ucraina s-a săturat de oligarhie şi de jocurile de putere ale lui Ianukovici cu Rusia.
    3) Iulia Timoşenko poate să spună ce vrea, dar Ucraina nu va intra in UE mai devreme de cel putin 10 ani. Oamenii din Maidan nu au făcut această Revoluţie pentru codana Timoşenko, căreia îi ştiu bubele din cap (personal, am văzut înregistrarea în care, cam prim-ministru, i-a ameninţat pe miniştrii guvernului ei că îi jupoaie de vii – textual).
    4) UE nu mai este in expansiune de multişor, şi aderarea unor ţări ca Ucraina şi Turcia nu se pune, pentru moment. În paranteză fie spus, întâmpină dificultăţi în privinţa unor ţări mult mai mici şi mai occidentalizate ca România sau Croaţia.
    5) Strategia Rusiei a fost să „facă vânt” în UE statelor din propria zonă de securitate? Este un scenariu conspiraţionist amuzant; doar că UE nu exista când URSS s-a dezintegrat!
    6) Curat spatiu liturgic: cocteiluri Molotov, membre smulse, capete zdrobite cu pietre, sânge pe caldarâm, huiduieli, anarhişti amestecaţi printre oameni de bună credinţă… Tu nu vezi că referinţele la „Naş Boj”, „Rodina”, „Slavî Ukrainî” sunt simplă retorică? Sloganuri… deloc integrative!
    7) Personal nu bănuiesc deloc Biserica Ucraineană de ecumenism, dar asta nu are nici o importanţă. Mulţimile de ucraineni nu au cerut voie mai întâi bisericii ca să iasă masiv pe străzile şi în pieţele din Kiev, Liov, Cernăuţi sau mai ştiu unde; dacă ar fi făcut-o, am fi aşteptat mult şi bine răsturnarea lui Ianukovici.
    8) Ruşii or fi ei având ei mari interese în Ucraina, dar nu ar face niciodată greşeala primitivă de a intra cu trupe. Totuşi, au şi alte mijloace!

  2. 1)Implicarea Rusiei in evenimentele din Ucraina este o ipoteza de lucru pe care o propun independent de orice alte alegatii, pe care le ignor. Nu am pretentia unei demonstratii decisive (ceea ce cred ca razbate destul de clar din articol), iar argumentele pe care deja le-am adus le consider suficiente pentru a justifica o ipoteza de lucru.
    2)O comparatie intre Romania 89 si Ucraina 2013 mi se pare plauzibila in special pentru ca am ajuns la concluzia ca in 89 evolutia evenimentelor de la noi a fost instrumentalizata in buna masura de KGB, singurul motiv pe care mi-l pot imagina (si nu neaparat demonstra) fiindu-mi sugerat de efectele obtinute imediat si pe termen mediu prin aceasta actiune: o Romanie care, condusa de neocomunstii lui Iliescu, a slujit mai bine intereselor URSS si apoi Rusiei in raport cu CCE/UE decat o mai putea face sub Ceausescu. In al doilea rand, chiar si ce spui tu (respectiv ~Românii se săturaseră de 45 de ani de comunism şi de cultul personalităţii lui Ceauşescu, pe când Ucraina s-a săturat de oligarhie şi de jocurile de putere ale lui Ianukovici cu Rusia~ ) cred ca mai degraba justifica aceasta comparatie, decat o desfide: nu intotdeauna trebuie sa treaca 45 de ani ca sa te saturi de mizerie, iar Ceausecu si nomenclatura de partid seamana foarte bine prin dictatura dispretuitoare pe care o exercitau cu oligarhia ucrainieana, sau cu cea romaneasca din prezent.
    3)Nici eu nu am sustinut ca ucrainienii s-ar fi revoltat de dragul Iuliei Timosenko, dar incarcerarea ei si conflictul ei cu regimul Ianukovici au alimentat cu siguranta argumentele revoltei. De altfel, Piata Maidan s-a dovedit a fi un mediu suficient de exigent cu propriile idealuri (de pilda, cel care fusese lider al Pietei pana la un moment dat, Vitali Kliciko, a fost gonit de acolo in momentul in care s-a aflat ca semnase un acord de pace cu Ianukovici) ca sa nu am nici o indoiala ca prezenta portretului Iuliei Timosenko in Piata si apoi a Iuliei Timosenko insasi la tribuna reprezinta recunoasterea unui lider, poate chiar a liderului, cel putin simbolic. Cat de mult sunt constienti cei din Piata de sinceritatea mobilurilor Iuliei Timosenko este altceva. Iar ce spune ea despre intrarea in UE evident ca nu se poate implini decat in 10-20 de ani (desi ucrainienii s-ar putea sa nu fie chiar atat de tampiti ca romanii), ceea ce reprezinta termenul mediu din strategia despre care eu banuiesc ca a fost asumata de Rusia.
    4)Ce spui la punctul (4) ( UE nu mai este in expansiune de multişor, şi aderarea unor ţări ca Ucraina şi Turcia nu se pune, pentru moment. În paranteză fie spus, întâmpină dificultăţi în privinţa unor ţări mult mai mici şi mai occidentalizate ca România sau Croaţia.) nu face decat sa vina in sprijinul ipotezei de lucru pe care o propun: UE a fost incetinita in expansiunea ei de problemele generate de fostele state satelit ale URSS cu pretentii de integrare.
    5)UE exista din 1958 sub denumirea de Comunitatea Economica Europeana, din 1993 sub actuala denumire, ultima ratificare constitutionala fiind cea din 2009 prin Tratatul de la Lisabona; URSS se desfiinteaza in 1991 – si mi se pare plauzibil ca liderii URSS, in special Gorbaciov, au gandit problema relatiei cu statele satelit inclusiv in termenii pe care i-am prezentat.
    6)Cat despre prezenta Bisericii in Piata Maidan, probabil ca nu urmaresti transmisiile live de acolo, altfel ai fi inteles exact ce vreau sa spun: de vreo 2 zile incoace, Piata maidan este o ceremonie religioasa continua. E drept ca ucrainienii nu au cerut voie Bisericii etc. (nici eu nu am sustinut asa ceva), insa reactia Pietei la prezenta consistenta a Bisericii in mijlocul ei este graitoare din multe puncte de vedere, inclusiv cele pe care le-am comentat.
    7)Nici vorba sa fi sugerat in articol ca rusii ar putea intra cu trupe, dimpotriva, m-am referit si eu la acele alte mijloace de interventie.

  3. Ok. Hai sa stam si sa judecam lucrurile. Mai întâi, presupusa provocare, de către Rusia, a revoluţiei în Ucraina. Ipoteza asta nu stă în piciare, chiar deloc. Gandeşte-te că Rusia avea în Ucraina cea mai convenabilă conjunctură – un preşedinte prorus, care pusese INTREAGA tară la picoarele intereselor lui Putin. De altfel, reactia furibundă a ruuşilor, care acuză UE de amestec în afacerile interne ale propriei zone de influenţe este grăitoare.

    Asemănări între România 89 şi Ucraina 013-014 conced că există. Dar şi deosebirile sunt mari. Cea mai mare mi se pare următoarea: în timp ce românii au ieşit pe stradă din disperare, ÎMPOTRIVA unei dictaturi dogmatice din punct de vedere ideologic şi PENTRU un sistem pluralist de guvernare, ucrainenii au ieşit PENTRU a integrare europeană şi ÎMPOTRIVA unei oligarhii corupte şi care făcea jocurile Rusiei.
    Dar nu ştiu cât de pregătiţi sunt ucrainenii pentru o societate deschisă şi un sistem pluripartit veritabil.

    În altă ordine de idei, nu ştiu pe ce te bazezi când afirmi că „România a slujit mai bine intereselor URSS/Rusiei…decât sub Ceauşescu”. Păi cum? Prin faptul că după 1991 nu au mai putut lua produse agro-alimentare în regim de barter? Că trebuia, acum, să le plătească în valută forte? Că nu mai aveau acces la tehnologie de vârf occidentală, inclusiv militară, pe care le-o transfera în secret securitatea „naţionalistă” a „independentului” Ceauşescu? Şi ăsta este numai un aspect. Să ne amintim:
    – în 1991, octombrie, Petre Roman le dă papucii „turiştilor sovietici”
    – în 1993 suntem deja în Consiliul Euuropei, în 1995 depunem cererea de aderare la UE;
    – în 1999 Emil Constantinescu ia taurul de coarne şi interzice formal aviaţiei de luptă ruseşti să survoleze teritoriul României spre Iugoslavia. În acelaşi timp. deschidea aeroporturile din vestul ţării pentru aeronavele NATO.

    Si in Piata Universităţii, în 90, lumea se ruga în genunchi s-au facut slujbe, s-a recitat poezie religioasă etc.
    Dar dacă era lăsată Biserica să preia agenda revendicărilor Pietei, nu mai eram noi astăzi în Uniunea Europeană.

    Europa nu şi-a propus o expansiune nelimitată. În plus, chiar termenul de expansiune e impropriu. UE s-a extins prin aderarea benevolă stat cu stat. Dar s-a atins deja o limită. Nu vezi că spaţiul ăsta situat pe linia trasată între Marea Baltică şi Marea Neagrp e ca o fractură profundă între două plăci tectonice? Foarte greu se va trece de această linie. Dacă se va trece.

    A fi plauzibil nu e neaparat conform celor ce s+au intamplat. Şi lucrurile nu au stat aşa cum presupui (Gorbaciov să fi făcut vânt foştilor sateliţi într-o UE care nu luase naştere). Apropo, UE nu se află în pură continuitate cu CEE; prima este o uniune politică, pe când cea dea doua, o comunitate economică. Dar, revenind la presupusul plan al lui Gorby, de fapt concepţia lui a fost cea a unei Case Comune Europene construite cu materialele şi proiectantul Uniunii Sovietice. Prăbuşirea sistemului i-a luat pe nepregătite şi s-au împotrivit din răsputeri Reunificării Germaniei în această formă scăpată de sub control şi transformării CEE în uniune politică.

    În sfârşit, cât priveşte ultimul punct „în litigiu”, cu trupele ruseşti în Ucraina, te întrebi mai mult retoric dacă vor intra cu armata în Ucraina. Armata înseamnă trupe. În fine, sunt multe puncte care pot fi lămurite mai bine într-un dialog verbal. S-auzim de bine.

  4. Ucraina imbratiseaza soarta tuturor statelor create fortat, artificial. Ce este de fapt Ucraina? Un stat deloc unitar, format din halci bune rupte din carnea Poloniei, Romaniei si chiar Rusiei. Statul seamana oarecum cu defuncta Iugoslavie, cun un plus de diversitate etnica si religioasa de partea fostului stat balcanic. Ucraina se va faramita intr-o multitudine de entitati statatele, care se vor a se forma pe criterii etnice. Evident ca de acest lucru va profita din plin Rusia care in ultima vreme a avut mari batai de cap cu Kievul si e clar ca prefera un stat in coasta lui mai slab, mai usor de controlat. Soarta Iugoslaviei pandeste colturile politico-ideologice ale unor state artificial construite la inceputul si la mijlocul sec XX.

  5. Cat de ”unitara” e Ucraina ni se demonstreaza saptamanile acestea, cand vedem ca aproape nicio regiune nu vrea sa ramana intre granitele fostei tari. Astfel, independenta carui stat mai este sustinuta de SUA? Regiunea Harkov, Crimeea nu vor nici macar autonomie, ci doresc direct alipăirea cu Rusia. E clar ca Marele Urs iese castigator, chiar si fara sa forteze, din destramarea Ucrainei. Si cand te gandesti ca in jurul Kievului s-a centralizat Rusia, mai-mai ca iti vine sa pronunti ”Rusia” in loc de ”Ucraina”. Momentul istoric deschide drum si unei constiinte nationale adormite, din pacate cu prea putina vlaga si substanta etnica pentru a realiza saltul catre matca. Evident ca ma refer la Bucovina…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: