Jurnal de voyeur social VIII/ iulian grigoriu


Odiseea Revoluţiei mele III
Ultima mea aventură notabilă din acea perioadă de la „Sediul Tineretului Liber”, s-a petrecut după plimbarea solitară la Bucureşti, dar înainte sau poate simultan cu lovitura de la Consiliul Judeţean din Galaţi, când Gurău şi ceilalţi membri ai noului consiliu au fost arestaţi de maiorul Oasemulte, care în timp a dovedit că tot ce a făcut în acele zile, a fost cu scopul de a acapara puterea politică, de care s-a ţinut ca scaiu. La vremea revoluţiei lucra în cadrul batalionului de cercetare al Diviziei (cu sediul la Brăila), la unitatea omoloagă din Galaţi. Am tot întrebat diverşi militari cu ce se ocupa acest tip de cercetare şi mi s-a spus că era vorba de spionaj în adâncime în dispozitivul duşman, aşadar era vorba de unităţi de elită, care ar fi trebuit să se infiltreze în tabăra inamică şi transmită informaţii, ori să desfăşore acţiuni specifice.
Oasemulte s-a înscăunat la şefia Consiliului Judeţean ca un oportunist; delegat ca reprezentant al armatei la revoluţie, a arestat un grup (dealtfel colorat şi haotic), condus de scriitorul Apostol Gurău. O fi făcut bine, o fi făcut rău? În acele zile am primit-o ca pe o pierdere că un civil şi în plus scriitor, a fost înlocuit cu un militar. Nici atunci, nici după aceea, nu a existat o ripostă mai fermă, o opoziţie sau măcar o dezvăluire ulterioară zdrobitoare la adresa maiorului. Ba chiar, de la un punct încolo, au devenit cu toţii colegi ai aceluiaşi partid iliescian. Lui Oasemulte i s-a dus chiar vestea că s-a opus unor manevre militare venite din partea generalilor Militaru şi Pancea de a da o lovitură şi a acapara puterea în zonă. Priveam în jur cu mai multă suspiciune. Orice militar de teapa lui Oasemulte juca la două capete. La Tineret acţiunile se precipitau. Nu trebuia să fii un fin psiholog ca să descoperi o echipă (aparent disociată) care încerca să inducă opinia ca gălăţenii să iasă în stradă.
„Am remarcat un tip şi o tipă, care au început să critice violent tot ceea ce facem noi acolo. Par bine informaţi şi fac notă aparte printre revoluţionarii de ocazie oploşiţi în sediul tineretului fost comunist, proaspăt liber. Îmi dau impresia că nu sunt de-ai locului, măcar prin faptul că reuşesc să lege un argument cu cap şi coadă. Cuvintele lor au greutate, nu atît prin substanţă, cît prin coerenţă. Prin ceea ce spun par să joace un rol bine repetat înainte”. Individul, un tip fără vârstă, îmbrăcat într-un Alain Delon, susţinea că luptase la Academia Militară în Bucureşti şi că fusese rănit. Ne spunea că trebuie să mobilizăm lumea, să ieşim pe străzi, că nu aşa se face revoluţie. „Haideţi şi noi, gălăţenii să ne punem în slujba revoluţiei”. În nu ştiu ce oraşe se luptă şi se moare pe străzi, dar aici nu se întâmplă nimic şi e ruşinos pentru Galaţi. Atunci eu am ripostat, zicându-le: „domnilor, a te jertfi e ceva abstract. Pusă aşa problema, sună a şantaj. Pentru ce să ieşim pe străzi acum, nu e nevoie să moară nimeni”… Mesajul lor era că peste capul nostru se fac jocuri de acaparare a puterii, şi aici le dădeam dreptate, dar nu prea aveam cum să verific de partea cui sunt chiar ei, care ne scoteau în stradă. De fapt, atunci nu exista decât un singur front, o singură voinţă şi nici ei nu erau prea expliciţi.
*
Atunci când cineva spunea că trebuie să iasă oamenii în stradă, îmi devenea suspect. Am băgat primul de seamă ce e cu tipul. Noi acolo aveam un „reprezentant” al armatei, un locotenenţaş dominat de o apatie colosală şi, după cum deschidea gura, de-a dreptul tolomac. Se vedea că era trimis de la Consiliu, că execută o misiune în care nu are chef să se implice deloc. I-am făcut atenţi pe el, pe T. B., cam cu capul în nori şi pe alţii care se ocupau cu securitatea localului şi l-am dus uşurel pe agitator, încet-încet, până în ultima cameră, unde am închis uşa. Aici l-am luat la întrebări, cerându-i să se legitimeze, să scoată ce are prin buzunare. I-am cerut împreună cu T să ne arate unde este rănit. Omul se dezbrăca foarte lent şi circumspect, era clar că fusese prins pe picior greşit, dar îşi controla teama foarte bine. Şi-a scos hainele şi am văzut un leucoplast cu bandaj în zona coastelor, dar nu i-am cercetat pansamentul care putea fi de formă. L-am percheziţionat, ordonându-i să scoată totul din buzunare.

Am găsit nişte chestii care mi s-au părut dubioase: pe lângă ţigări străine, (am uitat marca lor), tot mai rare în acea perioadă, avea nişte hârtiuţe subţiri, verzulii, pe care erau scrise cu pix negru nişte consemne ciudate gen „Anda Călugăreanu” sau „Orhidee”. L-am întrebat ce înseamnă toate astea. Ne îngăima ceva legat de Televiziune, că el adusese orhideele acolo, cele pe care le văzusem şi noi la televizor, aşezate pe masa crainicilor. Mi-am amintit momentul în care o crainică aprecia că aceste flori puteau sta până acum doar pe masa Elenei Ceauşescu. Am auzit apoi că şi aceste flori ar fi putut face parte din cine ştie ce consemn de diversiune, făcând parte dintr-un cod. Erau doar bănuielile mele, legătura am făcut-o mai târziu. De ce la Otopeni, dintre cei care-i masacrau pe soldaţii nevinovaţi, cineva striga „atenţie la flori, atenţie la flori”! O fi fost vorba de o acţiune de diversiune şi de un cod floral? Nu erau flori pe-acolo şi nimeni ascuns în flori. Nu mai ştiu ce explicaţie a îngăimat omul nostru vizavi de „Anda Călugăreanu”. În fine, era destul de marcat de felul în care l-am preluat, discuta pe un ton jos, reţinut. Nu îmi dădeam seama exact, în exerciţiul meu de detectiv, dacă mima sau chiar îi era teamă. A fost condus apoi de trupa noastră de karatişti şi shotokani la Consiliu, să fie verificat, de unde se pare că a fost eliberat imediat. Poate că îl trimisese chiar cineva de acolo. Am auzit apoi că a fost văzut prin oraş, în Ţiglina I cu o portavoce, încercând să adune lume pentru un miting. Atunci, logic era să fi fost omul cuiva din Consiliu, unde Oasemulte încă îşi făcea numărul, dăduse lovitura de palat.

Cert este că la Galaţi nu s-a tras în mulţime, în primul rând, fiindcă aceasta nu s-a adunat niciodată. Se vorbea la un moment dat printre noi că ar fi fost dispuşi lunetişi pe clădirile Teatrului şi a Prefecturii. A fost nevoie de câteva luni până când preşedintele mult iubit, încă neales (dar cules) să amintească într-o doară de Galaţi, unde a discutat cu masele largi populare (ceea ce era o minciună), pentru ca masele să înţeleagă din asta că Iliescu va veni la finele acelei săptămîni, în sfârşit, la Galaţi. Deja el dăduse nişte legi populiste, se micşorase săptămîna de muncă, se ieşea lejer la pensie, se intra uşor la facultate şi alte facilităţi. La alimentara era salam, pâine şi vin… Pentru lapte, încă se stătea la rând, de cu noaptea, când se înşirau sacoşele pe sârmă.

Grupul acela care vroia să ne scoată în stradă, nu a reuşit. La aceasta a contribuit inclusiv amorţeala şi frica oamenilor de rând care au stat două săptămîni în casă, uitîndu-se la TV şi nedorind să facă nimic altceva. Poate că au făcut mai bine aşa. Dar se va vedea că toţi aceşti „conservatori”, vor deveni fanaticii susţinători ai lui Iliescu, păstrându-şi „energia şi combativitatea” pentru mai târziu, criticând vehement acţiunile tinerilor ce au vrut să continue Revoluţia în Piaţă. Tinerii ieşeau în stradă, nu puteau sta.

Într-una din seri, mă întorceam împreună cu April de la sediu, pe la orele 10 sau 11. Am văzut întâi nişte scântei pe cer, în şiruri silenţioase, cum se îndreptau spre Dunăre. Erau la o înălţime destul de mare. După secunda de contemplare, am realizat că sunt trasoare, aşa cum le ştiam din armată. Apoi, am auzit focuri automate, întâi îndepărtate şi apoi din ce în ce mai apropiate, de parcă s-ar fi tras din spatele complexului Ţiglina II, de pe Coşbuc. Probabil se trăgea de la unitatea de tancuri din apropiere. Am încercat întâi să ne ascundem prin cotloanele Casei de cultură, dar April, foarte curajoasă, mi-a zis să mergem înainte, să trecem de zonă. Se auzeau rafale destul de aproape, pe cer erau încă trasoare. Ne gândeam să nu fim prinşi între focuri, poate că într-adevăr, eram atacaţi de peste Dunăre, dar, mă gândeam că nu din Dobrogea, ci de dincolo, de la ruşi. Ne-am pitit noi prin spatele copacilor din zona hotelului Turist, mai era acolo un rătăcit ca şi noi. În acea împrejurare, ceva mai devreme, văzusem un cuplu, se ţineau după mijloc şi coborau foarte liniştiţi pe Brăilei la vale. Erau desprinşi, evadaseră din Istorie, precum nişte personaje eliadeşti. Îi văzusem doar eu, ca într-o pagină paralelă a timpului ce curgea alături, întâlnindu-mă cu varianta autentică ce curgea în sens opus? Am reuşit să scăpăm din acea zonă şi după ce am traversat bulevardul Coşbuc, la 20-30 de metri, ne-am simţit în siguranţă, gloanţele băteau în altă parte. A doua zi am văzut că clădirea telefoanelor fusese baricadată cu saci de nisip. Ar fi fost uşor să se însceneze o ambuscadă. Putea fi trimisă o unitate ca să „apere” Poşta, altora să li se dea o misiune „secretă”, cum că Poşta a căzut în mâinile unor terorişti sau securişti şi totul era gata. Să vezi atunci război, şi pe lângă combatanţi, mai mor şi civili. Avem victime, avem Revoluţie – Revoluţia învinge, Iliescu învinge etc, etc!
Aşa, a rămas doar o manevră de descurajare din partea maiorului Oasemulte, cel care luase puterea în oraş şi făcuse un exerciţiu de forţă, ordonând unităţilor militare să tragă de voie… în aer. Cum s-a spus, mai aveam puţin şi trăgeam acel aer în piept. Am discutat apoi cu militari care mi-au mărturisit cu câtă poftă au tras, ca nişte apucaţi, că nu se mai săturau să golească încărcător după încărcător; intraseră într-un fel de transă, asta îmi mărturisea un lent major de pe vrea aia; era pentru prima dată când puteau să se lăfăie cu armamentul din dotare. În fond, cam la atâta îi ducea capul.
Aşa că la Galaţi s-a înscăunat un hoţ al evenimentelor care a căpătat credit prin recul faţă de evenimentele sângeroase din Brăila, cu gloria că s-a orientat spre noua putere până când aceasta a devenit o certitudine, un exponent al liniştii cosmice şi a tensiunii nimicului din care a răsărit însăşi mişcarea universului, a galaxiilor, sorilor, eroilor şi erorilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: