De la mecanica bratului la dinamismul ochiului/ de Bogdan Silion


Aparitia imaginilor in miscare,certificata de cinematografie si televiziune, a condus la o schimbare de paradigma esentiala pentru cultura si civilizatie, sesizabila in special in ultimele 4 decenii. Consecinta majora a fost inlocuirea “galaxiei Gutenberg” – dupa expresia lui Marshall Mc Luhan – a culturii tiparului cu cea a imaginii. Consecintele acestei treceri la o noua modalitate de a transmite si a primi ideea sunt dezbatute pe larg in lucrarile din ultimele decenii ale secolului trecut , cele ale lui Sartori (care introduce termenul de homo videns pentru a caracteriza noul om, ca produs al epocii imaginilor), Mc Luhan (cel mai important promotor si analist al “mediilor calde”, asa cum sunt numite noile tehnologii vizuale de prelucrare si redare a imaginilor) sau Baudrillard (primul care teoretizeaza sistemul imaginilor si schimbarile produse de acesta, in afara unei teorii simbolice). Toti acestia, si multi altii care au scris in siajul ideilor lor, se orienteaza mai mult catre limitarile si extensiile productiei de imagini asupra mintii umane, precum si a impactului imaginii asupra generatiilor care au fost intr-un fel obligate sa se adapteze noilor realitati vizuale. Dintre domeniile cele mai afectate de schimbarea de paradigma sunt presa scrisa, pedagogia si arta, care insa nu sunt decat niste simptome ale noii sintaxe logice produse de dinamica imaginii.

In “Galaxia Gutenberg”, dar mai ales in “Tiparul si revolutia electricitatii” Mc Luhan facea o comparatie interesanta intre scris si citit, pe de o parte, si intre citirea literelor dintr-o carte si condensarea ideilor si a imaginilor din televiziune (nu a trait suficient de mult ca sa vorbeasca si despre cel mai “cald” mijloc de transmitere a ideilor, internetul si, de asemenea, a vorbit foarte putin despre “fabrica de imagini”, adica cinematografia).  Pentru a  sublinia si mai mult distinctiile facute de celebrul filosof american (?), trebuie spus ca dezvoltarea mijloacelor multimedia si a cinematografiei au condus sau conduc – procesul este inca in desfasurare – la disparitia unor habitudini ce tineau de cultura scrisa si anume: lectura, meditatia filosofica si, in special, comunicarea orala. Daca primele doua tin de logica tiparului, comunicarea orala, fata in fata, nu pare a avea o legatura directa cu paradigm scrisului, de aceea voi spune cateva cuvinte despre relatia de cauzalitate dedusa. In primul rand, scrisul este o extensie evidenta a gandirii si vorbirii. Psihologia este cea care afirma ca a scrie nu reprezinta de fapt decat o ordonare mai buna si desfasurata in timp a gandului, ce poate fi exprimat si intr-un discurs public sau intr-un dialog. De aceea, cred ca schimbarea de paradigma nu este dinspre scris catre oral – in fond, ambele modalitati de comunicare fac trimitere la acelasi mod de a gandi – ci intre a gandi prin scris si a gandi prin productie de imagini. Altfel spus, comparatia nu este intre doua moduri de a face sau a transmite o idee, ci pur si simplu intre doua moduri de a gandi. In acest sens, omul literelor  gandea, comunica si traia diferit fata de omul imaginilor (videns), reprezentativ pentru oricare dintre tinerii din ziua de astazi. Diferenta semnificativa consta in coerenta –  ideilor – desfasurate – in – timp, care nu presupune o simultaneitate ci o continuitate, mai exact, o succesiune logica a ideilor, ce au timp sa se desfasoare, o caracteristica esentiala a culturii scrise, si suprapunerea – imaginilor – in – succesiune – discontinua, caracteristica noii epoci a predominantei imaginii. Crearea de idei prin imagini succesive, in continuu dinamism, specifica lui homo videns versus crearea de idei prin imagini statiatice, stereotipice, prin asa-numitele cadre fotografice, caracteristice omului tiparului – aceasta este diferenta dintre cele doua lumi. De fapt, comparatia nu face decat sa exprime doua truisme: imaginea este primordiala si reprezinta baza gandirii si, in al doilea rand, noua cultura a imaginii apropie evident pe omul internetului si a televiziunii de “gandirea tribala” (cum ar spune Mc Luhan si Popper sau de “gandirea salbatica”, dupa sintagmna lui Levy Strauss), in care imaginea, concentrata in mit si simbol, comunica intr-un limbaj prelogic. Este vorba doar de o apropiere, in sensul unei proximitati mai degraba functionale, decat structurale, intre “primitiv” si omul din fata computerului sau, mai degraba de o re-aproximare a modernului civilizat fata de salbatic comparativ cu prapastia mare existenta intre omul culturii scrise si acelasi “primitiv”. In realitate, diferentele dintre primitiv si modern sunt poate la fel de importante ca asemanarile, cum ar fi de exemplu, diferentele de sens intre imaginile mitologice si cele transmise prin diferite tehnici media. De fapt, tehnicile media nu sunt decat niste interfete reale dintre realitatea subiectiva si  cea obiectiva, purtatoare insa si ele de sens. Daca imaginea primitivilor este legate de o realitate ontologica, cea a omului modern nu trimite decat catre o aparenta ce joaca rolul realitatii, cel putin in ceea ce priveste cinematografia si internetul. Si aceasta nu este decat una dintre diferentele majore dintre cele doua culturi. In cele din urma cultura imaginii nu poate decat sa redeschida problema rolului simbolului si a mitologiei, camuflate in existenta cotidiana, discutie deschisa, printre altii, de Eliade.

Revenind insa la problema pusa in paragraful anterior, repetam de fapt intrebarea privind rolul comunicarii in noua paradigma vizuala. Spuneam ca productia de imagini, transpuse succesiv, suprapuse, creaza o bresa in sistemul verbal si vizual al omului. Este vorba, in primul rand, de o noua “tehnica de auditie”: omul nu mai aude cuvintele in el si nici nu mai este doar un simplu receptacol de idei. Prin bombardamentul imagoreic, noul om nu mai ramane, in timpi diferiti, acelasi. In enstaza imaginilor transmise succesiv, cu sensuri diferite, omul isi pierde identitatea cu sine. In cultura postmoderna, imagini diferite produc sensuri diferite, nelegate decat prin semnificatie, deci fara apartenenta la un sens unitar. Asa cum aminteam si mai sus,  semioza nelimitata produsa de imagini succedate sacadat unele dupa altele, aproape suprapunandu-se pe retina, creeaza, pe langa o constiinta schizoida, si un joc al aparentelor, ce tine locul realitatii fenomenale. In acest nou sens creat, comunicarea are loc rapid, frust si dobandeste drept criteriu de validitate eficienta. Mesajul trasmis ia locul sensului intrinsec si, astfel, in noul timp creat, rapiditatea si concretetea mesajului inlocuiesc prolixitatea si abstractizarea sensului, specifice culturii scrise (si orale). Totul se desfasoara cu rapiditate, pentru a face fata imaginilor ce se succed nebuneste pe retina. Prin aceasta nu dispare nevoia arhetipala a omului de a da sens lucrurilor si cuvintelor, ci numai mijloacele de a produce sensul si semnificatia se schimba. Cinematografia viselor  ia locul teatrului producator de idei arhetipale, dar si cartii. Dinamismul ideilor transforma mecanica scrisului cu mana intr-o tehnica auxiliara, limitativa si  periferica. Noi simturi, noi sinapse intra in functiune astfel; ochiul interior, al meditatiei, al gandirii semnificative se inchide, pentru ca ochiul exterior, sensibil la lumina diurna sa se deschida larg. Retina devine poarta de intrare nu numai a imaginii, ci si a sunetului, selectand imaginile care “vorbesc” doar despre o anumita realitate, in general cea care se supune eficientei sociale si concretului material. Adevarul nu mai este unul singur su nici realitatea. Lumea e fractalica si complexa, iar paradoxul unor adevaruri ce se bat cap in cap, caracteristice realitatilor instaurate de mass-media este o aplicatie a teoriilor recente din fizica.

Intr-adevevar, noii paradigme vizuale se supun si ultimele descoperiri din fizica: succesiunea manifestarii electronilor pe un strat, continumuul spatio-temporal  generat de viteza luminii, teoria unda-corpuscul, ecuatia indeterminarii etc. Acestea fac trecerea de la pura deductie logica, abstracta, matematica, la dinamismul observatiei stiintifice a ochiului, adevarata “poarta” de intrare catre minte. Homo videns a ucis mistica, pentru ca el nu crede decat in ceea ce vede/observa, de aceea credinta nu mai este posibila in aceasta lume a aparentelor transparente. Lumea exclusiv vizuala este transparenta, deoarece ochiul, desi nu vede dincolo, simte ca realitatea fizica este un voal ce se suprapune peste adevarata realitate, incognoscibila. Aparentele, umbrele adevaratei realitati, sunt insa cele mai clar vizibile si de aceea ne indreptam cel mai usor privirea catre ele. Mesajul ce transpare din manifestarea noii paradigme este: pentru a ajunge “dincolo” ai nevoie de voal. Ceea ce nu este transparent nu exista. Mijloacele “calde”, ale luminii oculare, nu sunt oare voaluri care ascund mai degraba decat arata misterul? In limbaj psihanalitic, se poate spune ca, dupa ce miturile si simbolurile au trecut din constiinta in inconstient,  -odata ce omul a “cazut” din paradisul legaturii directe cu Dumnezeu in istoria mediata de simbol – acum are loc un proces oarecum diferit, de reactivare a scenariilor inconstientului in fabrica de vise a cinematografiei. Asa cum stim din psihanaliza, reactia inconstientului, ce se manifesta intotdeauna printr-o inflatie de imagini, are ca scop final o extindere a constiintei, care-si redobandeste astfel echilibrul si sensul. Voalul,Maya, nu reprezinta decat etapa intermediara intre aparenta si realitate. In sinteza finala, nu mai exista diferenta intre realitate si aparenta, totul curgand intr-o singura directie, inconstientul nascand in permanenta constientul. Cel putin acesta este apokatastaza psihanalistilor.

Intorcandu-ne insa la diferenta dintre mecanica bratului si dinamica ochiului,  ce exprima o transformare profunda a omului, rmarcam faptul ca aceasta diferenta nu inseamna si o ruptura definitiva intre ideea exprimata prin carte sic ea redata prin mijloacele audio-vizuale contemporane. Scenariul cinematografic nu face decat sa confirme ca doar tehnica de reprezentare a ideii s-a schimbat; ideea si sensul, chiar daca raman undeva ascunse in dinamismul fantastic al imaginilor, care modifica putin si continutul mesajului, ele au aceeasi forta de semnificare a existentei. Un regizor bun poate transpune prin tehnica utilizata acelasi mesaj-sens ca si un scriitor bun – calitatea nu difera, ci doar mijlocul, “carnea” ideii. Totul se face prin intermediul aparentei, care, aidoma unui vis, dobandeste puteri magice asupra existentei. Acest fapt ne face sa privim relaxati catre viitor sis a credem ca, desi arata altfel, lumea in care traim are in fond aceeasi semnificatie ca cea a parintilor nostri sau, daca vreti, chiar daca armele sau schimbat, tintele raman aceleasi. Doar o topire a habitudinilor vechi in cele noi poate duce la progres si speranta ca nimic din ceea ce facem nu este de prisos.

Anunțuri

Despre boogie2000

Sunt profesor de socio-umane la Liceul Teoretic "Emil Racovita" din Galati. Am absolvit filosofia la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi si am obtinut titlul de doctor in filosofie al aceleiasi Universitati, in anul 2010. Publicist, eseist, editor de reviste de cultura (Akademia, Podul, Argo), am publicat doua lucrari, "Rusia si ispita mesianica" (Vremea XXI, 2004) si "Mircea Eliade si misterul totalitatii" (Eikon, 2016). Domeniile principale de interes sunt: filosofie, istoria mentalitatilor, teologie, religii indiene. mitologie. filosofia simbolului, cinematografie.

  1. Cristi

    Foarte interesanta tema de reflectie si excelent abordata. In primul rand faptul ca discerni intre imaginea clasica, statica, ce poate fi iconica, si imaginea in miscare proprie „fabricii de vise”. De-abia cea din urma este periculoasa prin potentialul ei de evaziune si sugestie constienta sau subliminala, precum si prin faptul ca tinde sa inlocuiasca comunicarea prin scris si citit.
    Pe buna dreptate Mac Luhan a numit toate aceste cuceriri tehnologice „extensii” ale corpului uman: dupa cum telefonul este o extensie a vocii, automobilul este extensia piciorului, luneta, extensiune a ochilor s.a.m.d., se poate considera ca scrisul este extensia gandirii discursive, iar imaginea – a celei figurale, metaforice.

    Da, imaginea traditionala este un concentrat simbolic si arhetipal, cum demonstreaza si Eliade intr-una din cele mai bune lucrari ale lui. Da, imaginea este primordiala si formatoare, problema este numai ca mass-media NU lucreaza cu astfel de imagini, ci cu imagini construite si cu succesiui (fluxuri) de imagini. „Cinematografia viselor ia locul teatrului producator de idei arhetipale”. Sunt imagini livrate „ochiului exterior”, consumator de imagini, nu al celui interior, creator si interpret de imagini, interfata intre acel „mundus imaginalis” al lui Henri Corbin si intelect.
    Cum am pierdut noi facultatea de a manipula fantasme, de a gandi prin imagini? In cursul unor momente de orbire colectiva, cand oamenii fac greseala fundamentala de a incredinta libertatea spiritului lor unor instante temporale, care legifereaza apoi interdictii iconoclaste. Aceste momente, istoriceste determinate, sunt adevarate catastrofe ontologice. Exemplu – Reforma si Contrareforma. Ele au operat in sensul a ceea ce Culianu numea „marea cenzura a imaginarului”, iar in istorie au mai fost cateva evenimente cu efecte asemanatoare.

    Este foarte posibil ca azi, in epoca imaginii digitizate, sa traim un nou moment de ruptura, o noua catastrofa. Dupa ce omul si-a tocit facultatea imaginativa, este incapabil sa mai acorde vreun sens formator imaginilor care i se perinda prin fata ochilor. Retina inregistreaza tot mai pasiv, dar tocmai de aceea subiectul ramane fara aparare in fata unor mesaje manipulatoare transmise prin imagini. Paradoxul e ca, desi tot mai lipsite de continut, imaginile au o capacitate tot mai pronuntata de IMPRESIONARE (cu tot ce decurge de aici) asupra subiectului uman.

  2. boogie2000

    Trecerea aceasta brusca de la iconoclasmul Reformei la explozia imagistica din prezent nu poate ramane fara repercurisuni asupra mintii. Deja cercetatorii vorbesc de noi generatii degenerative, afectate de prezenta imaginilor, desfasurate FARA SENS, cum foarte bine subliniai, pe retina. Ma refer aici doar la televiziune, pentru ca imaginea din film are un alt sens si un alt rol, e ca o carte citita, capabila sa dezvolte emotii nebanuite. Altfel nu ne putea impresiona atat de mult filmul lui Mihalkov…

  3. Cristi

    Da, este o deosebire intre imaginea cinematografica si imaginea digitizata. In primul caz, se filmează ceva real (chiar daca este un joc actoricesc pe fundal butaforic), pe cand in al doilea, imaginea este creata „din nimic”, ca sa zic asa – din pixelii cromatici disponibili in computer – combinati de o vointa arbitrara, adesea fara legatura cu vreun corespondent din realitatea exterioara calculatorului).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: