Sub ocupaţie. Cele cinci armate din umbră din România


Înainte de 1989, în anii de glorie a republicii populare şi a socialismului biruitor, securitatea statului deţinuse funcţia de „braţ înarmat al partidului”, iar armata Republicii Populare  pe cea de „apărător al cuceririlor revoluţionare ale poporului munictor”. Însă în afară de aceste instituţii oficiale, partidul avea şi o rezervă strategică, în cazul în care acestea n-ar fi răspuns la comenzi. Aceasta era formată din ceferişti şi din mineri, dar nu numai. În cazul în care forţele armate (trupele de securitate, armata) nu şi-ar mai fi „onorat” fişa postului, care consta – first description key – în apărarea cuceririlor revoluţionare ale muncitorilor, ar fi fost activate acest „armate din umbră”, pentru care erau prevăzute proceduri de mobilizare, structuri speciale de comandă, distribuirea de arme, stagii de instrucţie. Sumare, deoarece aceste „armate” nu erau gândite să întâmpine un agresor extern, ci să bage minţile în cap (cu bâta sau levierul) unor segmente revoltate ale societăţii.

Aceasta s-a putut vedea în situaţii începând cu manifestaţia pro-regală din 8 noiembrie 1945, înăbuşită în sânge mardeiaşi recrutaţi de comunişti din cel mai de jos lumpen, continuând cu expediţiile de pedepsire a ţăranilor îndărătnici la colectivizare, când S.M.T.-iştii de la unele raioane au acţionat ca auxiliari ai trupelor de securitate, şi încheind cu decembrie 1989, când, la Craiova, fuseseră mobilizate câteva mii de „gărzi patriotice” (muncitori din fabrici înarmaţi cu reteveie), pentru a fi trimişi să-i snopească pe timişoreni.

Prima armată din umbră, care a făcut legea în ţară doi ani după Decembrie 1989, reprezentând un fel de prototip al celor care i se vor substitui, a fost cea camuflată în „turiştii sovietici”, care au intrat în ţară începând din ultimele zile ale lui noiembrie şi au staţionat timp de doi ani. După ce s-au achitat de misiunile încredinţate, sabotarea mitingului din 21 Decembrie 1989, şi de diversiunile care au urmat în zilele, săptămânile şi lunile următoare, de instigarea la mineriade împotriva opoziţiei formale (partidele politicie istorice) şi informale (mişcarea de protest din Piaţa Universităţii), ultima ispravă a acestor buni băieţi, a fost debarcarea primului-ministru de atunci al României, Petre Roman. Stenograma şedinţei de guvern din octombrie 1991 (interimatul de până la instalarea guvernului Stolojan), consemnează negru pe alb cum d-l Roman dă cărţile pe faţă (pentru prima oară după decembrie 1989!), împărtăşind colegilor din guvernul demis informaţii confidenţiale despre „turiştii sovietici” (evident, numai agenţii-cheie) infiltraţi în rândurile ortacilor lui Miron Cozma, pe care i-au dirijat din umbră obţinând efectul dorit: căderea guvernului. Foarte interesant, Petre Roman fusese avertizat că se pregăteşte ceva împotriva lui, de premierul Republicii Moldova, Valeriu Muravschi (!), încă de la sfârşitul lui august, cu o lună înaintea loviturii dublu învăluite („turiştii” prin „mineri”). Scopul? Inlocuirea unui premier reformist cu unul obedient URSS, unde tocmai fusesera inlaturati aşa-zişii perestroikişti – grupul militar care a preluat puterea prin lovitura de stat din august 1991 era deranjat chiar de mimarea reformelor de către Gorby.

A doua armată din umbră a fost ce a bravilor mineri, din Valea Jiului în principal, dar nu numai (au fost şi de la exploatările Motru-Rovinari, din Argeş, Bacău, Prahova), a acţionat, o vreme, în paralel cu, şi poate chiar îndrumată de prima, pentru a o putea înlocui apoi, cu succes, aşa cum, retrăgându-se în 1958, armata de ocupaţie sovietică a lăsat structuri capabile să apere „cuceririle revoluţionare” şi, mai presus, atitudinea „frăţească” a Republicii Populare Române.

A treia armată din umbră s-a constituit, parcă pe nesimţite, mai ales după anul 2000, din revoluţionarii abuzivi, recrutaţi cu toptanul de toţi miniştrii secretari de stat care s-au perindat pe la „problemele revoluţionarilor” în secretariatul general al guvernului. Aceasta a recrutat masiv după 1999-2000, şi chiar după 2005. Cu cât se îndepărtau în timp evenimentele din decembrie 1989, cu atât se înmulţeau şi revoluţionarii! Au fost douăzeci de mii de inşi care, la mai bine de 10 ani după revoluţie, şi-au descoperit un trecut de lupte (ca soacra d-lui Geoană) şi, mai ales, că au nevoie de un certificat care să le ateste dizidenţa faţă de „regimul de tristă amintire”. Bineînţeles, cei (sau Acela?) care a distribuit certificatele s-a asigurat şi de loialitatea acestu corp cu solidaritate de castă.  Treptat, formaţiunile politice nereformate şi nereformabile au descoperit „modul de utilizare” al acestor impostori care şi-au descoperit vocaţia de mercenari. Amintiţi-vă cu câtă ţâfnă golănească şi-a pus muşchii şi mişcările de jiu-jitsu învăţate în cine ştie ce centre de instrucţie revoluţionarul-infractor Dan Iosif, în serviciile lui Ion Iliescu.

Nu mai puţin plăcută a fost surpriza certificatoizilor însăşi, atunci când au realizat cât de utili se pot face celor care s-au opus sistematic reformării statului. A dorit guvernul Tăriceanu să pună puţină ordine în pletora de revoluţionari care s-a înmulţit ca ciupercile, peste noapte, cu neruşinare, să verifice autenticitatea certificatelor, să rezolve contradicţia dintre funcţia avută la revoluţie (militar) şi…paradoxul certificatului obţinut cine ştie cum? Imediat a intrat în scenă Dan Iosif (scena din faţa Teatrului Naţional), unde a instalat corturile pentru o grevă a foamei împreună cu ciracii lui, transmisă în direct şi multiplicată non-stop de televiziuni. A încercat Emil Boc să separe pe abuzivi de veritabili? Şi-a dat foc la valiză. Până aici! Toate ca toate, poţi să te atingi de salariile bugetarilor, să le tai pârliţilor de belferi, să închizi spitale, gări…Dar nu te atinge de noi, că dai de dracu’. Te luxăm de nu te vezi.

Vrei o demosntraţie? Se face, şefu’. Un grup de presiune, niscai scandări cu „huo!”, un marş până la Cotroceni? O grevă a foamei, un protest „spontan”, o blocare a „Pieţei”? Nişte corturi pe iarbă, în faţă la „Naţional” sau la Palatul Victoria? Nicio problemă! Oameni avem, reteveie din pancarte şi piatră cubică din centrul vechi – la discreţie. Să punem de-o mică diversiune? O infiltrare de partid sau redacţie de ziar? De un autodafé demonstrativ? La datorie! Când patria e în pericol, când Partidul, pardon, partidul ne-o cere…, noi suntem aici pentru a-l servi.

Ei bine, armata revoluţionarilor a răspuns la toate comenzile grupurilor de politicieni cu influenţă, cu partid sau transpartinici, sau ale intereselor patronilor media. Ea a fraternizat şi s-a înţeles perfect cu armata din umbră a sindicaliştilor. La care s-au adăugat galeriile de fotbal, mai precis partea lor cea mai agresivă, mai mobilă, mai disponibilă pentru aventuri juvenile iresponsabile. Zurbagii isterici între 14 şi 70 de ani, lumpenul stadioanelor gata să răspundă la orice oră din zi şi din noapte unui telefon al şefului de club, purtătorii de glugi dispuşi să zbiere şi să huiduie din rărunchi, să facă orice numai să se întoarcă în fieful lor „acoperiţi de glorie”, foarte dornici să devină vedete media, au îngroşat rândurile oastei de strânsură care a fost împinsă la răzmeriţa din ianuarie 2012.

A patra armată – sindicatele, care de aproape un sfert de veac sunt organizate ca o masă de manevră, inertă, şi conduse de „leaderi” a căror permanentă preocupare a fost să se pună la dispoziţia partidului aflat la putere (sau a celui mai puternic, capacitatea acestuia de persuasiune fiind direct proporţională cu cartelurile/grupările sindicale afiliate). Case de odihnă, patrimoniu moştenit de la vechiul UGSR, cu vile luxoase în locaţii discrere, case de odihnă, baze de tratament, de care beneficiază doar şefii.

Acum câţiva ani, exact în momentul în care organizaţiile din teritoriu, mebrii de la bază, erau mai determinaţi şi mai îndreptăţiţi decât oricând să facă grevă, conducerile sindicatelor au acţionat împotriva intereselor sindicalistului plătitor de cotizaţie, iniţiind o campanie de persuadare a membrilor de sindicat să se abţină de la grevă. Vă frecaţi la ochi? Aţi citit bine: lideri sindicali care în loc să exprime poziţia membrilor, în loc să ia în considerare curentul de opinie format de jos în sus, s-au străduit din răsputeri să îl ignore. „Munca de convingere”, s-a făcut pe scară ierarhică, de la vârf către bază, domniile lor, „liderii” redescoperindu-şi, cu acel prilej, vocaţia de „curea de transmisie” dinspre partidul aflat la putere către amărăştenii cotizanţi.

A cincea armată din umbră, şi cea care s-a conturat cel mai recent, până la demonstraţiile din ianuarie 2012 având o existenţă „informală” – galeriile de fotbal. Au pus „Antenele” de-o zaveră, în ianuarie 2012, să-l dea jos pe Băsescu? Imediat s-a asociat şi „cooperativa” patronilor de club (aceia care actualmente ispăşesc pedepse penale pentru infracţiuni de spălare de bani, evaziune fiscală şi vînzare de meciuri), care şi-au „şuierat” imediat galeriile, adică acea gloată de adolescenţi decerebraţi gata să arunce cu pietre, să spargă geamuri şi maxilare. Ce e dezgustător, la răzmeriţa din ianuarie 2012, este lipsa totală de spontaneitate a nucleelor dure ale galeriilor echipelor „Steaua”, „Petrolul”, „Dinamo” şi „Oţelul” care s-au alăturat tulburărilor. Băieţii ăia au ieşit în Piaţă nu din vreo convingere interioară, doamne-fereşte, nu în trezirii vreunei conştiinţe revoluţionare, ca la marxişti, ci pur şi simplu pentru că le-o ceruseră şefii de cluburi.

Ultima ispravă, alăturarea unor membri ai galeriei lui „F.C. Vaslui” la mitingul de protest împotriva exploatării gazelor de şist din 27 februarie 2013, o reeditare a marşului din iarna trecută. Cu acest prilej, cetăţenii aceleiaşi distinse urbe, au dat o nouă probă de conştiinţă civică înaintată, făcând sociologii să înverzească de ciudă. Practic, a cincea parte a locuitorilor şi-a părăsit îndatoririle zilnice (gospodinele – cursa la alimentară şi lucrul la mâncărica de cartofi, bărbaţii – birtul, copiii – pregătirea lecţiilor. Numai sugarii – căci a participat şi o proporţie însemnată din acest contingent demografic – nu şi-au părăsit braţele doicilor, care, cu pieptul dezvălit, alegorie a Revoluţiunii, s-au numărat printre cele mai agresive protestatare. În Bârlad, nici dacă ar veni Becali să împartă bani nu s-ar stânge, 8000 de oameni laolaltă.

Dar aceste armate trebuie să fie coordonate de cineva. Ele nu acţionează de capul lor, ci sunt activate, atunci când situaţia o cere, de reţele subterane, care nu se expun mediatic. Statul Major general al acestor armate din umbră este alcătuit din patronii media, la care se adaugă, în calitate de consilieri de taină eminenţe de un gri murdar: avocaţi, jurişti, „consilieri pe probleme de…”. Un Sergiu Andon, un Bogdan Chireac, un Sorin Roşca-Stănescu, un Dan Voiculescu secundat de „secretarii” lui specializaţi pe probleme juridice, un Mircea Dogaru, de altfel istoric militar, un om familiarizat cu tacticile de luptă şi strategiile militare, cu tacticile de gherilă urbană, autor de volume de imagologie istorică, specialist în războaiele de imagine.

Ţara asta, şi noi împreună cu ea, nu vom intra pe un făgaş clar decât în momentul în care se va găsi cineva care să elaboreze şi aplice o strategie de discreditare şi demantelare a acestor armate din umbră.

Post scriptum (azi, 19 Martie). Remarc cu satisfacţie că Victor Ponta îi calcă pe urme luii Boc şi încearcă să le taie revoluţionarilor abuzivi privilegiile exagerate, dacă nu de-a dreptul neruşinate. Să vedem dacă îl ţin balamalele.

Anunțuri

Despre Cristian Florea

Cristian Tiberiu Florea, n. 1959, Galaţi. Profesor de geografie şi istorie. Cărţi publicate: Clima oraşului Galaţi, Arionda, 2000 În nada maeştrilor. Încercări de mitanaliză, Vremea, 2005 Importanta geostrategica a atmosferei, sensappelle.wordpress.com, 2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: