NEOLIBERALISMUL DE CÂMPIE ŞI MUNTELE


de Codrin Vasiloancă

Motto: Împotriva inflaţiei de cuvinte şi a supermarketului ca libertate nu avem decât arderea grăsimilor naive prin lecturi de gherilă

Unde va fi să ne găsim mormântul? În câmpie, pe munte? În câmpie, singura culme este orizontala continuă a unui stop cardiac. Te învârti o viaţă în jurul unui punct. În schimb, cea mai timidă întrebare stârneşte adierea muntelui, cea mai timidă întrebare despre rostul nostru pe lume. La şes, te potriveşti, ca un hârciog râvnitor prestezi energic, adaugi cercuri în jurul gurii de mormânt care-ţi soarbe viaţa. Totul e să vrei … nimic altceva decât să fii în rândul oamenilor: să faci ca ceilalţi, să crezi în ce crede toată lumea, dar să nu întrebi de ce! – sau te va copleşi muntele. Iar dacă ţi l-au dibuit, dacă zâmbetul şi privirea ta nu mai sunt de hârciog, te vor alunga în muntele din suflet, te vor închide, te vor lichida, nu cumva să se răspândească iarăşi molima asta şi să se umple câmpia de munţi. La câmpie, egalitatea de a nu crede în munte este religie. În alte vremuri, oamenii îşi înălţau măcar privirile dacă nu întreaga fiinţă, care cât puteau, se hrăneau din urcuşul copiilor, aveau conştiinţa mai înaltului, a sensului devenirii, a drumului către cer. Acum, visul celorlalţi nu mai hrăneşte visul puţinilor rămaşi sus, se coboară de nevoie la câmpie, în comunismul viselor, făgăduindu-şi zilnic să urce iară. Visul nu se mai caută, răspunsurile neîntrebate nici atât … Integrează-te! Prestează! Pe cărarea către munţii din suflet, Sisifi transformaţi în melci învaţă să lingă pământul.

Ştim bine că nu întotdeauna a fost aşa: în urmă cu 68 de ani, lumea noastră a suferit o radicală reinstalare de sistem. Sună incredibil când nu o mai spunem ca pe o poveste („ruşii au intrat cu tancurile în ţară …”), acum, când avem termeni de comparaţie pentru a exprima incredibilul. Funcţionează lumea în virtutea unui software? Cine putea, pe atunci, pune astfel problema?! Se pare totuşi că au fost unii care au putut. În ce scop? Urmăriţi rezultatele. În orice caz, s-a procedat la eliminarea fizică a clasei social-politice şi, în genere, intelectuale. Aproape tot ce a însemnat cultură, frumuseţe, credinţă în Dumnezeu a fost, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în România, trecut printr-un simulacru de proces politic (etichetarea victimelor ca viruşi în raport cu noul sistem – ceea ce şi erau!) – apoi întemniţat, schingiuit, reeducat, ucis; supravieţuitorii holocaustului roşu au contrazis posibilitatea oricărui semnal de revoltă. Apoi s-a trecut la reprogramarea conţinutului de gândire, de memorie, al poporului rămas fără liderii naturali – al conţinutului de simţire chiar (în sensul în care astăzi vorbim atât de des despre „nesimţiţi”). Deşi cu bug-uri, această pseudo-geneză a generat o lume artificială, guvernată statistic, propagandistic, tembelistic, dresată într-o ultimă şi vulgară instanţă, dezancorată din învăţătura tradiţional-creştină despre a fi şi ancorată în învăţătura lui a fi în funcţie de „omul nou”: se trage din maimuţă, util ca forţă de muncă, crede fără greş în victoria comunismului. Cultura şi visul au trecut în clandestinitate – au rămas munţii turistici, cultura cu fundament ideologic, elanul muncitoresc. Noi generaţii au crescut artificial, decuplate de la ceea ce însemnase odinioară tradiţie vie din bătrâni – noţiunea de „bătrân”, de pildă, a devenit „om în vârstă, care trebuie asistat social”. Istoria rescrisă s-a suprapus virtual realităţii printr-un efect de tromp l’oeil. Vă intrigă inadvertenţele sistemului (bug-uri în jargonul programatorilor de software), doriţi să ştiţi ceva despre realitate? Veţi descoperi că sunteţi, într-o măsura mai mare, mai mică, opera reinstalării de sistem căreia bunicii şi părinţii voştri i-au căzut victime. În 1989, sitemul devenise insuportabil de aberant: câţiva n-au mai răbdat şi … au împodobit la fix prin jertfa lor spontană „revoluţia” deja pusă la cale. Singura metodă de luptă eficientă, guerrilla războiului informatic, nu a încetat niciodată. Veţi prefera totuşi câmpia? Omul a fost răpit rosturilor sale fireşti – cât de artificiali suntem şi, mai ales, unde ne va găsi pe fiecare mormântul? Rămâne de văzut.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: